REPORTAJ Moscova, un mixt de culoare, istorie şi modernism, clădit pe măreţia sistemului sovietic

Poţi percepe imaginea ca pe un semn că ai intrat într-o lume în care trebuie să ştii de la început la cine e puterea ori cine e şeful. Acelaşi clişeu îl vei regăsi în multe zone din Moscova, pentru că ruşii chiar sunt mândri de poporul lor şi afişează un amestec de demnitate şi trufie, cumva unic în peisajul global.
Dincolo de asta, ultimul lucru pe care trebuie să îl faci atunci când calci în afara aeroportului din Moscova (unul dintre cele patru pe care le are oraşul) este să te temi că ţi se va întâmpla ceva. Sigur, dacă n-ai venit cu gânduri ascunse!
Metropola de 12 milioane de locuitori, capitala unui regim considerat să-i zicem întredeschis, este unul dintre cele mai frumoase oraşe ale lumii, cu o infrastructură modernă şi performantă, cu o societate multicoloră, cu o nouă generaţie emancipată şi vioaie, din toate punctele de vedere. Moscova e un mixt de istorie, cultură şi civilizaţie, remaniat pe un aer capitalist, dar clădit pe temelia fostului imperiu ţarist şi pe pilonii conceptului socialist. Toate acestea dau impresia unui oraş puternic, care şi-a deschis însă mult porţile în ultimii ani, atrăgând anual milioane de turişti.
Principala poartă de intrare în Moscova este aeroportul Sheremetyevo, unde aterizează şi cursele de Bucureşti, Aeroflot sau Tarom. Legături la îndemână către Moscova sunt şi prin Chişinău (Air Moldova) ori Budapesta (Wizz Air). Sheremetyevo este conectat cu oraşul prin Aeroexpress, un tren care face legătura cu metroul moscovit. Este cea mai bună variantă, pentru că Moscova este un oraş mare şi aglomerat, iar transportul cu autobuzul pe distanţe lungi poate fi un calvar (depinde totuşi de oră), în vreme ce taxiul de la aeroport e un mod de a risipi mai rapid banii.

Metroul, cel mai ieftin muzeu

Odată ajuns la metrou, ai călcat deja în cel mai mare şi cel mai ieftin muzeu al oraşului. Construit în 1935, metroul este o adevărată capodoperă. Multe dintre staţii (Mayakovskaya, Prospekt Mira, Arbatskaya, Kievskaya, Komsomolskaya, Novosloboskaya şi Beloruskaya sunt socotite de neratat) au picturi murale, mozaicuri, statuete şi candelabre impresionante. Stalin a vrut ca metroul să fie ca o catedrală a comunismului, în care sovieticii să regăsească diverse valori ale regimului, drept pentru care unele staţii prezintă anumite teme. Majoritatea muncitoreşti! Secera şi ciocanul lipsesc rar. În momentul de faţă, metroul are 203 staţii şi se află în continuă dezvoltare. Este unul dintre cele mai aglomerate din lume şi transportă zilnic în jur de 9 milioane de oameni. E însă rapid şi modern, cu vagoane curate, şi o frecvenţă a trenurilor de maximum două minute. Te poţi plimba cu metroul o zi întreagă, o cartelă cu o călătorie costă 110 ruble, mulţi turişti făcând adevărate circuite prin subteran.

Piaţa Roşie, kilometrul zero al oraşului

Punctul zero al Moscovei este Piaţa Roşie, accesibilă de la mai multe staţii de metrou (Ploshchad Revolyutsii e cea mai aproape), străjuită pe de o parte de zidurile purpurii ale Krem- linului (care se vizitează şi unde pot fi cozi destul de mari – complexul Kremlinului cuprinde cinci palate, patru catedrale şi turnurile vechii fortăreţe) şi de cealaltă parte, de străduţele vechiului cartier Kitay gorod, cel mai vechi din oraş. În zonă se află vestita catedrală Sf. Vasile, construită în 1554, pe timpul lui Ivan cel Groaznic, ca semn de recunoştinţă după o victorie asupra tătarilor. Biserica, cu turlele în formă de bulbi de ceapă, viu colorată, este un simbol al artei ruseşti. A fost renovată de câteva ori, ultima dată în 2008, şi funcţionează ca muzeu, iar rar şi numai la evenimente speciale găzduieşte slujbe religioase. E un adevărat punct de pelerinaj în centrul oraşului şi locul din care se pot obţine poze spectaculoase, care să smulgă puzderie de likeuri pe reţelele sociale.

Zaradye Park, o minune urbană

Ruşii au dezvoltat treptat întreaga zonă centrală, ataşând de Piaţa Roşie un parc inaugurat anul trecut. Zaryadye Park este unul dintre cele mai moderne parcuri, cu amfiteatru, sală de concerte şi un pod în formă de „V“, al cărui vârf este suspendat deasupra râului Moscova şi de pe care se pot vedea toate obiective din jur (foto sus). Zaryadye Park e cu adevărat impresionant şi trebuie bătut la pas. Nu este foarte mare, are o suprafaţă de numai 13 hectare, dar concentrează foarte multe elemente moderne, fiind probabil unul dintre cele mai frumoase parcuri urbane din lume.
Arbat Street, strada pietonală împânzită de magazinaşe şi puburi, galeriile GUM (mallul mândriei ruse, cu nişte magazine exclusiviste şi preţuri incendiare), Teatrul Bolshoi (foto jos), Catedrala lui Iisus Mântuitorul (cea mai înaltă catedrală ortodoxă din lume – demolată de Stalin şi reconstruită după 1990), Cafeneaua lui Puşkin, restaurant-bibliotecă amenajat în atmosfera anilor 1800, Mausoleul lui Lenin şi Mormântul soldatului necunoscut, unde o flacără arde non-stop, sunt şi ele la câteva zeci sau sute de paşi distanţă de Piaţa Roşie.

Totul pare grandios

Moscova este un oraş plin de obiective, care abundă în biserici, palate, statui şi monumente, multe dintre ele grandioase. Statuia lui Petru cel Mare, spre exemplu, are 96 de metri înălţime. Senzaţia de megalomanie este o prezenţă constantă în arhitectura urbană a Moscovei, ca o consecinţă a ideologiei comuniste de a arăta lumii bunăstarea unui sistem cu valori diametral opuse capitalismului. Există însă şi avantaje vizavi de această orânduire, în sensul că totul pare spaţios în capitala Rusiei, pornind de la bulevarde largi, cu patru cinci benzi pe sens, pe care ar putea ateriza şi un Boeing, capabile să absoarbă din traficul adesea anevoios pe anumite segmente, şi terminând cu parcurile verzi, dominate de iarba tunsă milităreşte, care au împânzit oraşul.

Locul preferat al hipsterilor

Un must-see în domeniu este Gorki Park, după numele scriitorului Maxim Gorki, accesibil de la staţia de metrou Kultury Park, locul preferat al hipsterilor ruşi. Gorki Park este uriaş şi a fost reamenajat complet în 2011, când au fost raşchetate toate vechiturile din el, dughene, chioşcuri abandonate, chiar căruţe şi adăposturi improvizate şi tot ce îşi mai găsise loc pe acolo, evident ilegal. Parcul arată acum impecabil, cu peluze şi rânduri de flori, bănci şi alei, iar vegetaţia din timpul verii îţi dă senzaţia unei grădini botanice din care doar palmierii lipsesc. De o parte a parcului e râul Moscova, pe care se fac croaziere, o modalitate inspirată de vedea oraşul de pe apă. Pe timpul verii, cea mai căutată cursă este cea care pleacă la ora 20.00, pentru că la dus se merge pe zi, iar la întors, pe întuneric. Moscova are vara nopţi scurte, dar de întunecat se întunecă în jurul orei 21.30. Soarele răsare însă în jurul orei 3.30, iar la 4 dimineaţa e lumină ca la prânz.

Faţă de anii comunismului, Moscova s-a transformat destul de mult. Structura a rămas aceeaşi, majoritatea populaţiei locuieşte în blocuri cu apartamente, iar dacă te dai jos din metrou la şapte staţii de centru te poţi simţi ca în Drumul Taberei. Unde încă n-a ajuns metroul! La parterul blocurilor sunt magazine, mici restaurante, frizerii şi aprozare. Spre deosebire de Bucureşti, oraşul este foarte curat chiar şi în zonele lipsite de strălucire arhitecturală.

MIBC, cel mai nou centru financiar

Vorbind de schimbare, după căderea cortinei roşii, oraşul s-a adaptat treptat stilului modern, iar după anii 2000, oficialităţile au aprobat ridicarea unui centru financiar. Aşa se face că oraşul are acum un City, după modelul duşmanului de dincolo de Atlantic. Aproape 20 de zgârie-nori au răsărit pe malul râului Moscova, în aşa-numitul MIBC (Moscova International Business Center). Primele şase cele mai înalte clădiri din Europa se află aici, iar zona, în care se află şi un mall, este în continuă dezvoltare.

Au şi ruşii Casa Albă


Fără nici cea mai mică legătură cu White House din Washinghton, care a fost ridicată acum mai bine de 200 de ani, Moscova se poate lăuda şi ea cu propria Casă Albă. Este o clădire uriaşă, unde se află sediul Guvernului, luminată puternic în timpul nopţii şi cu un drapel în vârf, vizibil probabil şi din Cosmos. Paradoxal, în spatele ei, la câţiva zeci de metri se află chiar ambasada SUA.

Şapte Case ale Scânteii

Inedit la Moscova sunt cele şapte Case ale Scânteii, răspândite în anumite zone ale oraşului, care au o istorie aparte. În 1947, când Moscova împlinea 800 de ani, Stalin a vrut să marcheze momentul cerând construirea a opt zgârie-nori ruseşti, câte unul pentru fiecare secol de existenţă a oraşului. Nu a reuşit să finalizeze decât şapte – două hoteluri, două clădiri guvernamentale, două blocuri de locuinţe şi universitatea Lomonosov – cărora ruşii le spun „Cele şapte surori“. Toate sunt ceva mai mari decât clădirea din Piaţa Presei, ruşii oferind copii ceva mai mici pentru Bucureşti, Varşovia şi Praga, capitalele a o parte dintre ţările intrate sub cortina comunismului.

Bucătăria rusească pentru anumite gusturi

În Rusia este nevoie de viză. Se obţine uşor, după ce se completează un formular online (mult mai uşor decât pentru SUA sau Australia). Este nevoie de paşaport, invitaţie (pe care de regulă o trimite hotelul sau agenţia) şi asigurare medicală.
Pentru a intra în atmosfera Moscovei şi a putea bifa fără grabă obiectivele oraşului (foto jos catedrala lui Isus Mântuitorul) este nevoie de câteva zile bune, chiar o săptămână.
Pentru cei care vor să savureze şi Moscova culturală, cu spectacole de teatru şi operă, rezervările trebuie făcute din timp.

Moneda naţională a Rusiei este rubla (100 de ruble – 6 lei). Case de schimb sunt peste tot, iar în multe locuri se poate plăti cu cardul.

Oraşul este împânzit de secţii de Poliţie, mai ales în zonele centrale, astfel că nu există nici cea mai mică senzaţie de insecuritate, deşi incidente au mai fost de-a lungul timpului.
Noua generaţie a Rusiei vorbeşte cât de cât engleza. Şi este foarte săritoare, semn că vor deschidere către străini. Mi s-a întâmplat să fiu întrebat în staţia de metrou unde vreau să merg şi să fiu îndrumat spre linia cea bună.
Probleme apar din cauză că multe inscripţii sunt doar în limba lui Puşkin, care nu se pupă cu a noastră, dar sunt destule locuri în care denumirile sunt dublate în engleză. Ca o concluzie: n-ai unde să te pierzi, dar te poţi rătăci pe alocuri.
În ciuda frământărilor societăţii din ultimii ani şi a liniei pro-occidentale a tinerilor, majoritatea ruşilor sunt fideli vechilor valori. Lenin şi Stalin nu sunt nicidecum personaje indezirabile, ba din contra, uneori ai senzaţia că sunt nişte eroi.
Ruşii beau de sting, drept pentru care există multe magazine non-stop cu o gama largă de băuturi. Berea nu e scumpă, 3-4 lei în banii noştri. O sticlă de vodcă bună e cam 50 de lei. Vinul rusesc nu e cine ştie ce, dar cel moldovenesc ori cel din Georgia, disponibile oriunde, sunt extrem de prietenoase. În puburi şi la terase, o bere la draft e 250 de ruble (15 lei).
Mâncarea specific rusească are în prim-plan feluri precum ciorba de varză, pelmeni, stroganoff, chiftele etc. Pentru cei care nu îmbrăţişează astfel de variante, există multe alte posibilităţi, disponibile la restaurante de cartier, la autoserviri, iar dacă chiar nu îţi place nimic, poţi merge la McDonald’s, KFC sau Subway. Oricum, în Rusia se mănâncă mult şi bine.
Cu excepţia transportului, Moscova e un oraş scump, dar nu cel mai scump. Sub Sydney, Tokyo, Geneva, Sao Paolo sau Oslo. Depinde ce vrei să cumperi. Dacă vrei haine, mai bine renunţi.

Firmele de lux au preţuri uriaşe, iar cele autohtone au marfă pe care o găseşti şi la Bârlad. Magneţi, brelocuri şi alte suvenire se găsesc la preţuri decente. Pentru amatori, există un bazar cu tot felul de chestii interesante aproape de staţia de metrou Izmailovskaya, la cinci staţii de centru.

Autor: Iulian Anghel

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *