Dana Nălbaru:„ De nimic nu m-am temut când am decis să adopt un copil de etnie romă“

După o lungă perioadă in care nu a mai vrut să apară în public, Dana Nălbaru a acceptat să vorbească la „Pastila de motivatie“ despre familie și alegerile care i-au schimbat viața, de ce a adoptat un copil de etnie roma, greutățile prin care a trecut și motivele pentru care a ales să se retragă din viața publică.

Cum a fost trecerea de la viața pe secnă la cea de mamă și femeie care se dedică familiei?

Trecerea a fost destul de lungă, dar asumată, mi-am asumat lucrul ăsta. Erau tot felul de situații în care nu mai voiam să fiu pusă, tot felul de oameni în relație cu care nu mai voiam să fiu,  am făcut loc în viața mea oamenilor de care aveam nevoie. Și atunci s-au reglat lucrurile pentru mine. Dar nu a fost ușor.

La ce experiențe te referi?

Sunt multe. De la faptul că te trezești și nu știi cu cine să vorbești, ai senzația că nimeni nu te înțelege, la faptul că începi să te devalorizezi – succesul la public îți oferă o validare, dacă oamenii te aplaudă ai sentimentul că ești bun de ceva. Sunt tot felul de situații prin care treci în moentul în care decizi să schimbi macazul, ai tot felul de trăiri. Îmi e greu să vorbesc despre asta. Unul dintre ele a fost că am rămas singură. În momentul în care m-am retras, au plecat din viața mea și anumite persoane la care țineam. Dar așa a fost să fie.

Este greu de dus pe umeri succesul?

Depinde. Pentru unii oameni este ceva din care ei se hrănesc, pentru mine succesul a fost greu de dus. Încerc să evit, de asta nu mai apar. Nu-mi mai doresc acel tip de succes. Am descoperit ce înseamnă succesul personal care vine din lucrurile mărunte pe care le fac în fiecare zi și din felul în care pun capul pe pernă, absolut liniștită că am făcut ceva bun în ziua respectivă. Este importantă relaționarea cu oamenii dar, în primul rând, mă raportez la mine, la ceea ce simt eu, ce-mi place și ce mă bucură. Trăiesc în armonie datorită faptului că mi-am găsit liniștea și echilibrul. Acesta este succesul pentru mine.

Ai repetat de mai multe ori„am rămas singură“. În ce sens?

Oamenii care îmi erau prieteni au plecat din viața mea. Unii au fost îndemnați să facă treaba asta.  Relaționările mele s-au scurtat, până când am avut sentimentul că sunt singură.  Este un sentiment, mai mult decât a fi singur la propriu.

Cum a apărut ideea proiectului „Redescoperă iubirea“? Despre ce este vorba?

Ideea a venit în urma nenumăratelor mesaje primite pe rețelele de socializare, în care femeile mă întrebau: „Trec prin nu știu ce perioadă, dă-mi un sfat“ sau „Cum reușești să fii atât de puternică“. M-am gândit că aș putea să le ajut pentru că eu am reușit să ajung la un echilibru. Am început să povestesc din experiențele mele de viață și așa s-au născut aceste întâlniri. Este o campanie de conștientizare a faptului că trebuie să-ți găsești sinele pentru a fi în echilibru. De anul viitor o să adăugăm și o parte  muzicală proiectului.

O să o vedem din nou pe Dana Nălbaru pe scenă și la televizor?

Probabil că o să apar mai des la televizor. Nu mă tem de treaba asta. Dar pur si simplu n-am mai avut nimic de spus, nu pot să vorbesc despre copii de nenumărate ori. Mi-a făcut bine pauza asta. Dar nu o să mă vedeți pe scenă, nu intenționez să mă reîntorc. Cel puțin nu așa cum era publicul HI-Q obișnuit.

De ce?                           

Proiectul nu este comercial. Nu are ca scop aparițiile mele pe secnă și aplauzele. Nu mă interesează în momentul ăsta. Nu știu ce o să fie, vedem.  Habar nu am, poate o să mă schimb peste un an. Asta este fain, ai libertate totală și nu mai are nimeni așteptări de la tine.

Cum treci peste frici și prejudecăți?

Am și eu frici și prejudecâți, există provocări în fiecare zi și pentru mine. Dar am învățat să nu mă mai las să cad în așa fel încât să mi se pară că nu sunt bună de nimic.

Au fost astfel de momente în viața ta?

Da, am avut momente de genul ăsta și am învățat din ele. Am învățat să mă valorizez, am învățat că sunt extraordinară, că pot să fac lucruri foarte bune, chiar dacă nu pentru toată lumea, nu poți să satisfaci nevoile tuturor.  Cei mai importanți pentru mine sunt astăzi în cercul meu și îi mulțumesc lui Dumnezeu că suntem bine. Am depășit de mult faza în care facem lucruri doar ca să dea bine sau spunem lucruri ca să le placă celorlalți de noi.

Deși te-ai retras, stârnești în continuare interes. Probabil datorită modului în care ai ales să renunți la viața publică.

Nu cred că asta a facut wow-ul asupra persoanei mele, cât alegerile pe care eu le-am făcut după aceea.

Adopția unui copil este una dintre alegerile care crezi că a intrigat oamenii care te urmăresc?

Da, e un lucru de observat din partea celorlalți. Ai doi copii și mai vrei să adopți unui. Lor li se pare interesant.

De ce ați ales să adoptați un copil?

Pentru că am dorit lucrul ăsta, în primul rând. A fost o dorință veche, dinainte de a-l avea pe Kadri. Ne-am dorit să facem un real bine. Am simțit nevoia să salvez viața cuiva, oricât de lipsit de modestie sună lucrul ăsta.

Cum ați ales-o pe Roxana?

Am accesat lista copiilor greu adoptabili, lista copiilor pe care nu-i vrea nimeni. Am văzut-o și în 4 luni ne-am cunoscut. La câteva săptămâni după ce ne-am vazut a venit la noi și a rămas.

Îți mai amintești cum a fost ziua în care ați cunoscut-o?

A fost emoționantă pentru fiecare dintre noi, însă pentru ea cel mai mult. La momentul respectiv nu mi-am dat seama, dar a fost extrem de emoționată și disperată să vină cu noi. A fost fain: era pieptănată, avea o rochiță roz, se bâțâia, dansa. E foarte drăguță Roxana. Și e foate puternică, mult mai puternică decât orice om am cunoscut eu vreodată.

Era pe lista copiilor greu adoptabili pentru că este de etnie romă, nu? Te-ai temut de faptul ca va trebui să înfrunți prejudecăți și să o înveți și pe ea să facă asta?

Nu, niciun moment.  De nimic nu m-am temut și de nimic nu mă tem. Eu nu sunt rasistă, nu mă interesează ce cred oamenii din jur.

Dar pentru ea îți este teamă?

Am încredere că împreună cu Dragoș o să reușim să o pregătim pentru viață. Ea a făcut niște progrese extraordinare. Este foarte, foarte puternică.  Are 6 ani, a trecut prin niște lucruri foarte grele. O admir pentru cum este și pentru tăria pe care o are. Acum merge la școală, și-a făcut prieteni . Este pe un drum extraordinar de bun.  Chiar suntem mândi de ea, pe bune.

Ce ați învățat din interacțiunea cu Roxana?

În primul rând să avem răbdare. Oricât de greu ne este nouă, altora poate să le fie mai greu.  Am învățat că iubirea trebuie să fie necondiționată. Se întâmplă minuni în jurul tău în momentul în care înveți ce înseamnă iubirea necondiționată.

Dacă ai putea să îi dai un sfat Danei de 20 de ani, ce i-ai spune?

Mamă, Dana la 20 de ani era varză. Nu știa pe ce lume se află. (râde) I-aș spune că nu contează decât să te bucuri, să fii prezent, să te bucuri cu adevărat de cei pe care îi iubești. I-aș spune că e fain să vezi lumea, să te pimbi. Sunt o grămadă de oameni cu care poți să rezonezi, și dacă nu găsești pe cineva cu adevărat potrivit să-l lași să plece. Este unul din lucrurile pe care n-am știut să le fac la 20 de ani, nu am lăsat să plece din viața mea oamenii care erau nepotriviți pentru mine.  Întotdeauna oameni și lucruri mai bune ți se pregătesc. Nu e nimic așa grav dacă ești sănătos, nu merită să te consumi pentru nimic.

Vorbeai mai devreme de călătorii. Te-ai gândit să dai România pe o altă țară?

Ne-am gândit de câteva ori la treaba asta. Încă ne gândim dacă rostul nostru la bătrânețe o să fie aici. Unul din lucrurile care mă sperie pe mine este acela de a ajunge la mâna sistemului sanitar din România, care știe toată lumea cum este. Nu vorbesc despre medicii din țara noastră, ci despre lucrurile care nu sunt așa cum ar trebui să fie. Deocamdată nu am pus în pactică plecarea, dar ne gândim.

Ai fost la proteste? Cum vezi ce se întâmplă în România?

Eu nu fac politică, nu sunt un om foarte activ din punctul ăsta de vedere, nici măcar la nivel de a fi la curent cu știrile. Dar nu este un lucru care să mă atragă, aș zice mai degrabă că nu înțeleg politica.

Dar ca și cetățean, cum ar fi România în care ți-ar plăcea să îmbătrânești?

Trăiesc într-o țară cu oamnei frumoși, dar România mea mi-ar plăcea să fie o țară cu oameni mai pozitivi. Este o țară cu oameni sărmani, care nu se pot bucura cu adevărat de țara lor. Mi-ar plăcea să fim mai bucuroși și să știu că ne ajutăm cu adevărat unii pe alții, că ne fim aproape. Dacă aș avea puterea să schimb ceva, asta aș schimba. Dar nu consider că nu s-au făcut pași. Nu mă număr printre cei care cred că România este țara care nu a evoulat deloc.

Spuneai la începutul interviului că primești multe mesaje prin care ești întrebată cum reușești să fii atât de puternică. Ce le răspunzi?

Fiecare om pe care l-am cunoscut, dar fiecare om, a lăsat ceva și a avut rolul de a mă învăța să fiu ceea ce sunt astăzi. Fiecare situație, fiecare refuz sau lucru bun care mi s-a întâmplat au contribuit la omul care sunt acum. Nu mi-a dat nimeni o baghetă magică, viața însăși m-a făcut să fiu așa.

 

 

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *