„Nu se moare de bătrâneţe, ci de boala“ a fost crezul în slujba căruia Ana Aslan şi-a pus toată munca şi pe care l-a demonstrat prin propria ei experienţă de viaţă. Cel mai celebru medic geriatru român a inventat primul medicament capabil să întâzie procesul de îmbătrânire.

FOTO Pinterest

Ana Aslan a fost cel mai cunoscut medic geriatru român, care a inventat primul medicament capabil să întâzie procesul de îmbătrânire. A muncit 12 ore pe zi, a renunţat la viaţa personală şi a nu a regretat nicio secundă sacrificiul. A creat Gerovitalul H3, produs biotrofic de origine românească, şi a înfiinţat primul institut dedicat luptei contra bătrâneţii şi bolilor vârstei a treia.

 În 1952, Ana Aslan a primit premiul internaţional şi medalia „Leon Bernard“, distincţie acordată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru contribuţia adusă la dezvoltarea gerontologiei şi geriatriei, produsul ajungând cunoscut în întreaga lume.

La 30 de ani de la moartea Anei Aslan, editura Curtea Veche publică „De vorbă cu Ana Aslan“, un amplu interviu cu cel mai cunoscut medic geriatru român, realizat de Valentin Lipatti – fost profesor, scriitor, diplomat şi frate al cunoscutului pianist Dinu Lipatti.

„Mă întâmpină zâmbind. Deşi halatul alb impune o oarecare distanţă, se simte că profesoara Aslan este o fiinţă delicată, extrem de fragilă. Pare că toată inteligenţa sa, voinţa de viaţă şi puterea de a munci  sunt concentrate în ochii ei mari şi negri. La 88 de ani, Ana Aslan a atins culmea celebrităţii. Titluri, medalii, diplome, distincţii şi premii, toate i s-au adunat pe pereţii biroului, pe măsură ce terapia sa împotriva îmbătrânirii a făcut înconjurul lumii“, spune Valentin Lipatti în deschiderea volumului în care a publicat amplul interviu realizat la mijlocul anilor ’80. 

Valentin Lipatti: Ce este, după dumneavoastră, bătrâneţea?

Ana Aslan: Este o formă de dizarmonie a organismului uman care debutează în momentul în care homeostazia, adică echilibrul metabolic, începe să fie imperfectă. Cercetările complexe întreprinse de noi în ultimii ani privind fenomenele de îmbătrânire la nivelul întregului organism, ca şi din punct de vedere funcţional, organic, tisular, celular şi subcelular prin abordarea proceselor biochimice şi fizice în celula vie, ne-au oferit date foarte interesante despre modificările intervenite în cantitatea şi starea funcţională a acizilor nucleici în raport cu vârsta organismului. Am putut constata că astfel de modificări apar în fiinţa umană de foarte timpuriu, mai precis către vârsta de 20-22 de ani, adică în momentul în care perioada de creştere a organismului a luat sfârşit. În consecinţă, îmbătrânirea biologică este un proces lent, care se desfăşoară de-a lungul unei perioade întinse pe mai multe decenii. Teoretic, omul ar trebui să poată trăi 100-125 de ani şi dovadă este faptul că există persoane care ating şi uneori chiar depăşesc această vârstă. Dar oamenii nu ajung de regulă să trăiască atât de mult pentru că îmbătrânesc prematur.

În general, se admite că pragul pentru vârsta a treia este 65 de ani. Noi am vrut, în cadrul unui congres, ca debutul să fie considerat la 70 de ani, dar este adevărat că toţi eram gerontologi. Vă rog să remarcaţi că asta este doar o aproximare: poţi fi tânăr la 70 de ani, aşa cum poţi fi bătrân la 40 de ani (ca intelect şi comportament).

Una dintre strategiile de conservare a sănătăţii şi a tinereţii constă în a antrena organismul uman să se adapteze, altfel spus să găsească cele mai bune, cele mai potrivite răspunsuri la provocările venite dinspre factorii de mediu

Printre factorii de îmbătrânire, ereditatea joacă, în mod cert, un rol important. Longevitatea activă este consecinţa fondului biologic al persoanei respective, dar şi a faptului că părinţii le transmit copiilor o serie de obiceiuri privind modul lor de viaţă, de muncă, de alimentaţie. Studiile privind longevitatea demonstrează că persoanele care trăiesc şi muncesc într-un mod ordonat şi care au în permanenţă tot felul de activităţi îmbătrânesc mult mai încet. În consecinţă, sunt necesare activităţi regulate. Ele trebuie să alterneze cu perioade de recreere activă (sport, exerciţii fizice, plimbări în aer liber, etc.), ceea ce permite o oxigenare mai bună a ţesuturilor şi a întregului organism. Se cunoaşte, de asemenea, că, odată cu vârsta, capacitatea de adaptare a organismului la schimbăările mediului ambient scade – este vorba de componenta ecologică, biologică, psihică sau socio-aconomică a acestuia. Or, una dintre strategiile de conservare a sănătăţii şi a tinereţii constă în a antrena organismul uman să se adapteze, altfel spus să găsească cele mai bune, cele mai potrivite răspunsuri la provocările venite dinspre factorii de mediu.

Multe persoane care se bucură de longevitate au o viaţă activă, în special o viaţă spirituală activă. Alături de o alimentaţie raţională şi de exerciţiile fizice, viaţa spirituală este un factor indispensabil longevităţii

Valentin Lipatti: Există un tip uman predestinat să fie longeviv?

Ana Aslan: Nu ştiu. În primul rând, femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii.  De exemplu, la noi, speranţa medie de viaţă a bărbaţilor este de 68–69 de ani, pe când a femeilor este de 72 de ani. Cred că situaţia este asemănătoare în mai toată lumea. Dacă femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii, ele sunt totuşi subiecte ale diferitelor boli. Există o motivaţie genetică sau socio-economică? Greu de spus. Apoi, persoanele vârstnice sunt mai mult slabe decât solide. Excesul ponderal favorizează ateroscleroza şi diabetul, grăbeşte îmbătrânirea şi, în final, moartea. Multe persoane care se bucură de longevitate au o viaţă activă, în special o viaţă spirituală activă. Alături de o alimentaţie raţională şi de exerciţiile fizice, viaţa spirituală este un factor indispensabil longevităţii. Bătrâneţea este neputinţa de a gândi şi de a munci. Adevărata longevitate este întotdeauna activă – atât intelectual, cât şi fizic. Un vârstnic util lui însuşi, familiei sale, societăţii, ţării sale nu este atât de diferit de ceilalţi oameni. Nu-i aşa?

Valentin Lipatti: Îmi puteţi spune cum se desfăşoară una din zilele dumneavoastră obişnuite?

Ana Aslan: Cu plăcere. Mă trezesc pe la 6.30–6.45, îmi fac toaleta şi iau micul dejun. Apoi, către 9.30 plec la Institut. Înainte plecam la 8.30, dar, de la o vreme, nu-mi mai place să mă grăbesc. Rămân aici până la ora 13.00. mă ocup de problemele Institutului, citesc şi semnez corespondenţa şi discut cu principalii mei colaboratori; după care, între 11.00 şi 13.00 primesc vizite din exterior, români sau străini care au cerut să mă vadă. La ora 13.00 mă întorc acasă pentru prânz. Întotdeauna am mâncat foarte puţin, astăzi mănânc şi mai puţin: o friptură, o salata verde şi un mic desert îmi ajung. După-amiază, mă odihnesc puţin şi, dacă nu trebuie să particip la o recepţie, spre orele 17.00 îmi primesc secretara pentru a rezolva alte probleme curente. Seara citesc destul de mult, dar nu mă culc mai târziu de ora 23.00, căci este bine să te culci înainte de miezul nopţii. Iată cum îmi petrec timpul într-o zi obişnuită

Lizeta Oprea

View all posts

Add comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *