Dr. Adrian Alexandru, Medic Primar cu specializare în Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă și Doctor în Științe Medicale, consideră că scopul chirurgiei estetice este acela de a genera o stare de armonie între pacient și aspectul său și susține că partea de frumusețe rezidă foarte mult dintr-o emoție.
„Toate persoanele care își doresc o schimbare au nevoia stringentă să-și pună în concordanță corpul cu starea interioară. Pe măsură ce depășim anumite praguri ale vârstei, apar tot felul de discrepanțe. Chiar dacă ne simțim în continuare tineri, pentru că minte și sufletul nu îmbătrânesc, partea exterioară are de suferit. Și atunci, poate nu vizăm neapărat frumusețea, dar ne dorim o armonizare între interorul și exteriorul nostru“, spune medicul.
Întrebat dacă femeiele pot cădea în capcana dorinței de perfecțiune, dr Adrian Alexandru susține că există această tendință, dar autoritatea chirurgului estetician este cea care ar trebui să tempereze pacientele care au tendința de a exagera.
„Pacienta trebuie să înțeleagă că este nevoie să-și acorde un interval de timp pentru a se obișnui cu noua schimbare. Noi, ca și practicieni, trebuie să fim atenți la ce-și doresc, pentru că altfel nu vom ajunge niciodată la un rezultat satisfăcător pentru paciente. Este nevoie de echilibru“.
Add comment