Loredana Groza, amintiri din comunism: Toată lumea îl aclama pe tovarășul Ceaușescu. M-am urcat cu fratele meu pe niște lădițe și am început să țipăm și noi INTERVIU VIDEO



Între repetiţiile pentru musicalul We Will Rock You şi o şedinţă foto, Loredana Groza şi-a făcut timp să stăm la poveşti. Ne-am aşezat pe scaune şi discuţia a început să curgă mai direct decât se întâmplă de obicei. Loredana este mereu gata de acţiune, după cum aveam să aflu din interviu. Nu aşteaptă niciodată „momentul perfect“. Mă uitam la ea şi îmi treceau prin faţă imagini cu revelioanele din trecut, concerte la care am privit-o admirativ din sală şi nenumăratele moduri în care a reuşit să se reinventeze. Am vorbit despre perioada comunistă, de ce a ales să se întoarcă în ţară, deşi în anii 90 îşi reîncepuse cariera în Italia, şi cum reuşeşte să fie pe placul fiecărei noi generaţii.
 

Te-am găsit la repetiții, sunteți pe ultima sută de metri cu pregătirea musicalului We Will Rock You. A început să apară presiunea emoțiilor?

Lucrăm într-o atmosferă extrem de creativă, este o stare plăcută și alertă, în același timp. Toți cei care sunt implicați în acest proiect sunt niște oameni minunanți, multitalentați. Energia lor este fantastică.

Ce rol ai în musicalul We Will Rock You?

Sunt Killer Queen, sunt cea mai rea ființă de pe planetă, un personaj dintr-un joc pe calculator care s-a downloadat în propriul programator și s-a salvat în lumea reală. Este jumătate om și jumătate sex simbol digital, rea până în măduva oaselor.

Ți-ar fi plăcut să te fi născut în alte timpuri?

De ce nu? Mi-ar fi plăcut să mă fi născut la începutul secolului, mi-ar fi plăcut să mă fi născut în Grecia Antică. Dar cine știe, poate că m-am născut. Nimeni nu poate să ne asigure că este doar viața asta și că nu există și altceva după sau înainte. (râde)

Cum este femeia Loredana, dincolo de scenă?  

Un om extrem de simplu și practic. Îmi rezerv fiecare clipă liberă să o petrec cu cei pe care îi iubesc, îmi dau seama cât de irepetabile sunt momentele astea. Încerc să țin totul foarte simplu acasă.

Cum este mama și soția Loredana, gătești de sărbători pentru familia ta?

Normal că gătesc pentru familia mea atunci când am timp. De Paște nu o să fiu acasă pentru că am primit un concert. Nici de Crăciun nu am fost acasă, deși erau singurele sărbători pe care le petreceam cu familia. Oamenii din trupă trăiesc din aceste spectacole. Eu trebuie să mă gândesc la toți, îi iubesc și îi respect.

Ți s-a întâmplat vreodată să-ți reproșeze fiica sau soțul tău că nu ești acasă de sărbători?

Deocamdată nu. Am o familie extrem de înțelegătoare.

Te-am auzit spunând că ești timidă, dar noi vedem pe scenă o Loredana plină de încredere.

Pentru mine scena este spațiul în care pot să mă transform și să mă duc într-un alter ego, să devin Loredana – artista, cea care poate să depășească orice timiditate sau trac. Acolo sunt o luptătoare, o gladiatoare aruncată în ring.  Timiditatea este o tară cu care unii se nasc și de care încearcă toată viața să se vindece. Pentru mine scena este un loc în care mă vindec de toate aceste inerții pe care le creează mintea.

Ai spus că ne naștem cu timiditatea. Nu crezi că este posibil să o dezvoltăm pe parcurs?

Rușinea este un păcat, cred că oamenii nu ar trebui să o aibă. Rușinea îți obstrucționează personalitatea reală. Este o emoție provocată de societate, de educatoarea care îți spune să-ți fie rușine când cânți prea tare sau pentru că ești îmbrăcat altfel decât toți ceilalți copii. Noi nu ne naștem cu rușine, este o setare făcută de cei din jurul nostru.

Tu ai fost mai norocoasă, având în vedere că învățătoare ți-a fost chiar mama?

Adevărul este la mijloc. Am fost norocoasă, dar dacă mă întrebai atunci, nu cred că aveam aceeași părere.  Mama mea era foarte severă și a rămas la fel, vârsta nu a îmblânzit-o. (râde) Ea m-a învățat să fiu puternică, să nu mă las și să cer de la mine ceea ce pare imposibil. Severitatea ei am urât-o la un moment dat, dar am reușit să o înțeleg m,ai târziu.

Ți se întâmplă să fii dură cu tine?

Da, sigur că sunt dură. Am învățat asta de la mama. Dar duriatea trebuie să fie și cu iubire, să ne iubim în orice situație și să ne acceptăm slăbiciunile. Dacă nu reușim să ajungem la un pact cu noi înșine, o să fim nefericiți și blocați într-un anumit punct.

Care este cea mai importantă lecție de viață pe care vrei să i-o transmiți Elenei, fiicei tale?

Să nu se lase niciodată, fiecare zi este o minune și o provocare. Toate sunt trecătoare și trebuie să le privim detașat, să nu ne lăsăm acaparați de invidie, răutate sau lene. Dacă mintea se complace, viața devine râncedă și lipsită de sens. Mintea este cea care ne poate duce pe Everest sau ne poate coborâ în străfundurile disperării și ale depresiei. Totul ține de modul în care gestionăm voința nostră de a ne depăși toată rezistența pe care credem că ne-o pune corpul, dar trebuie să știm să o păcălim.

Apropo de Elena, ai simțit vreodată că ai sacrificat rolul de mamă în favoarea carirei?

Cu siguranță, da. Și nu cred că sunt singura mamă nevoită să facă asta. Azi femeia trebuie să facă orice, este judecată mai rău decât un bărbat. Bărbatul poate să aibă o nevastă mult mai tânără, poate o amantă, burtică sau chelie. Femeia trebuie să fie perfectă, slabă, gospodină, cu o carieră de succes și să aibă și grijă de casă. Cred în puterea femeii în această lume și, chiar dacă matriarhatul a dispărut, el există, dar nu este recunoscut.

Ai simțit presiunea publicului de a te dori perfectă?

Când ești persoană publică toată lumea te vrea perfectă. Trebuie să vorbești perfect, să arăți perfect și să nu ai zile proaste. N-ai voie să fii oricum. Trebuie întotdeauna să reușești să faci pe plac tuturor, dacă se poate. Pe lângă faptul că este imposibi, la un moment dat îți dai seama că nu ăsta este mesajul pe care îl ai de transmis. Dacă ai șansa să comunici cu atâția oameni și să le împărtășești din experiența ta de viață, mai ales celor tineri, într-o lume în care suntem acaparați de o lume în care „Gagadizarea“ a pus stăpânire pe noi, mai bine le spui că e bine să rămâi original și să ai curajul să înfrunți toate aceste tranduri. Tu ești moda, tu te inventezi și te reinventezi în ficare zi, nu trebuie să ții cont de aparențe și de ceea ce spun ceilalți. 

Este greu să crești un adolescent în timpurile acestea și în România de astăzi?

Cred că da. Este o stare de confuzie și este foarte greu să faci diferența între ceea ce ar trebui să te inspire cu adevărat și ceea ce este fals. A se putea detașa de toată această digitalizare a vieții lor și a rămâne oameni este cea mai grea provocare  a tinerilor de astăzi.

Ți-ar fi plăcut ca Elena să se fi născut în altă țară?

Nu știu dacă mi-ar fi plăcut să se fi născut în altă țară, dar sunt convinsă că avem foarte multe de învățat de la cei din jurul nostru. Și faptul că românii au reușit să vadă atâtea civilizații de la Revoluție încoace și să trăiască în țări cu sute de ani înaintea noastră ca nivel de evoluție și sistem social, a contat foarte mult în a ne deschide ochii și mintea. Este decizia ei dacă va dori să trăiască în continuare aici sau în altă parte. În ziua de astăzi nu mai este ca atunci când ne-am născut noi, când eram în închisoarea comunistă și ne era frică să ieșim și din bloc. Acum ești liber să mergi oriunde, nu mai contează unde te-ai născut. Important este să nu părăsim chiar toți această țară frumoasă. Văd cozi enorme la ambasade străine, sunt numai tineri, este un exod dureros. Mi-aș dori să putem să-i ținem pe tineriaici, țărișoara asta chiar merită o șansă.

 Prin anii ‘90 ți-ai reînceput cariera în Italia, de ce te-ai întors în România?

M-am întors pentru că mi-am dat sema că, oricât aș vrea, nu voi putea să vorbesc și să cânt pe limba mea. Nu este întâmplător că ne naștem într-un loc. Nu aș fi putut să mă simt niciodată la fel de împlinită ca atunci când veneam din România să cânt în Italia. Când mă simt româncă este cu totul diferit.

Care este prima amintire care îți vine în minte atunci când te gândești la perioada comunistă?

Eram foarte mică, mi-l amintesc pe tovarășul Ceaușescu când a trecut prin fața balconului nostru și toată lumea aclama: „Ceaușescu, Ceaușescu!“. El a trecut cu mașina, stăteam în Bacău pe vremea aia. Aveam apartamentul la parter și m-am urcat cu fratele meu pe niște lădițe și am început să țipăm și noi.

Este o neșansă pentru noi, românii care am experimentat și regimul comunist, sau este o șansă de a vedea diferența dintre stilurile de viață?

Eu cred că este o șansă. Am putut să trăim într-o lume paralelă, rezistența și tăria noastră de caracter sunt bazate foarte mult pe acesată experiență. Dacă am supraviețuit acelui sistem și am trecut prin frig, foame și lipsuri de cultura și informație, putem supravieți în orice lumea. Asta ne-a întărit și ne-a făcut mai puternici.

Care este diferența dintre Loredana de atunci și cea de acum? Mai ales că în perioada comunistă ai fost  interzisă pe micul ecran.

Am rămas aceeași visătoare, mă simt în continuare tânără și privesc lumea cu ochii unui adolescent, sunt deschisă la orice. Diferența este că acum am reușit să-mi dau seama când cineva vorbește din suflet sau doar din vârful buzelor.

De câte ori a trebuit s-o iei de la zero în viața asta?

Bună întrebare. Să știi că de multe ori. Prima oara a trebuit să o iau de la zero după Revoluție, când totul s-a prăbușit. Totul se întorsese cu fundul în sus, oamenii au dărâmat idolii ca să-și facă alții, dar norocul meu este că am rămas în picioare. M-am deconstruit și m-am reconstruit la loc de fiecare dată. În țara asta trebuie să-i dovedești fiecărei generații, să ai un mesaj care să-i atragă și care să-i facă să aibă încredere în tine. Mesajul meu este muzica mea.

Ce sfat despre viață i-ai da Loredanei de la 16 ani?

I-aș spune să fie mai pozitivă. În comunism, când m-au interzis, a fost o perioadă care m-a întristat foarte tare și mi-a tăiat din aripi. Cred că aș trage și mai mult de Loredana de atunci, chiar dacă ea era o nebună și o workaholică, și să se focuseze mai mult pe ea însăși, să nu-și mai piardă energia și timpul cu relații care nu contează.

Revenind la viața profesională, de curând ai schimbat „Vocea României“ pe „Cântă acum cu mine“.  Cum s-a produs această trecere?

După 7 ani de „Vocea României“ și după o experiență fantastică pe care am avut-o în acest show, mi-am dat seama că nu mai descopeream acea pasiune și acea incitare pe care aș fi vrut în continuare s-o simt. Devenise totul mult prea mecanizat și mi-am dat seama că trebuie să găsesc altceva, să merg mai departe. Acest show fantastic m-a făcut să mă reîndrăgostesc de televiziune. Este un format revoluționar pentru 2020.  Întotdeauna mi-a plăcut să fac lucrurile de la început. Cum am lansat „Vocea României“ și a devenit unul dintre cele mai importante programe de televiziune, „Cântă acum cu mine“ este tot botezul meu. Mă bucur foarte mult că publicul a descoperit energia și bucuria acestei emisiuni, mesajul că ceea ce contează este despre „Acum“, că trăim în puterea prezentului, nu în trecut sau în viitor.

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *