Pregătind episodul cu numărul patru din miniseria dedicată experienței mele de a deveni mamă, proiect susținut de SANADOR, mi-am amintit cât de diferită era perspectiva mea înainte de a naște, față de momentul în care mi-am ținut bebelușa în brațe și a trebui să pun în aplicare tot ce am învățat despre îngrijirea bebelușului în primele luni de viață.

Deși credeam că am parcurs toate informațiile de care aveam nevoie, în perioada asarcinii am citi cărți și am participat la traininguri, pentru mine multe dintre acestea au devenit inutile în momentul în care au trebuit puse în practică. Nu se potriveau deloc realității noastre. Și nu mă refer la probleme particulare, în momentul în care a trebuit să încep ,,rutine“și ,,metode specifice“ de îngrijire, parcă toate s-au încurcat în mintea mea. De la multitudinea de șampone, creme și geluri de duș, la aplicații în care trebuia să monitorizez somnul, hrana și frecvența schimbării pamperșilor.

Strategia mea în prima lună în rolul de mamă a fost să încerc să mă relaxez și să mă rezum la sfaturile medicilor, să renunț la nevoia de a face totul perfect și la dorința de a ține cont de tot ce am citit sau auzit despre ,, ce trebuie“ să faci pentru a fi mama perfectă și a face totul ,,ca la carte“.

Când m-am relaxat, lucrurile au început să se așeze și să curgă într-o normalitate ca și când eu și Teodora ne știam dintotdeauna și puteam intui fiecare nevoile celeilalte.

Ceea ce face acest episod deosebit de important este faptul că vom aduce în prim-plan aspectele particulare ale îngrijirii neonatale, care sunt adesea subestimate sau neînțelese de către părinți. În interviul de mai sus, doamna Cornelia Preda, medic primar în neonatologie și șefa Secției de Neonatologie din Spitalul Clinic SANADOR,vorbește despre evoluțiile recente din domeniul neonatologiei, inclusiv anestezia și terapia intensivă la nou-născuți.

Cuprins:

00:00 Educația prenatală în pregătirea viitorilor părinți

03:30 Mituri și frici legate de îngrijirea nou-născutului

05:00 Nevoi ale nou-născuților

07:50 Beneficiile somnului bebelușilor alături de mamă

08:48 Probleme frecvente ale nou-născuților

10:33 Dezvoltarea tehnologiilor destinate neonatologiei

13:25 Adaptarea femeii la viața de proaspătă mamă

15:55 Situații frecvente pentru care părinții se prezintă cu bebelușul în urgență

Simt să vă reamintesc că este important să înțelegem că fiecare bebeluș este unic și că semnalele timpurii ale problemelor de sănătate pot varia. Dacă sunteți îngrijorați de sănătatea sau dezvoltarea bebelușului, este întotdeauna recomandat să contactați medicul pentru evaluarea celui mic.

În episodul următor, ultimul din această serie, v-am pregătit o nouă temă: Evaluarea sănătății nou-născutului și a mamei. Până atunci, vă încurajez să continuați să căutați informații din surse cât mai credibile și să discutați cu medicii voștri pentru a vă asigura că sunteți pregătie/pregătiți pentru minunata aventură de a deveni părinți.

Lizeta Oprea

View all posts

Add comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *